Într-o seară plină de eleganță și strălucire, Gala Revistei CARIERE 2023 a adus în prim-plan o pleiadă de oameni inspiraționali, subliniind excelența și contribuția semnificativă a acestora în diverse domenii ale vieții economice, educaționale și sociale. Un moment cu totul special a fost acordarea premiului „Lider Ancora”, Premiul Special CARIERE pentru inovație în leadershipul educațional, viziune, stabilitate și continuitate în eduprenoriat doamnei director Anca Celina Grecu, recunoscând astfel perspectiva și autenticitatea pe care le aduce în conducerea Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”. 

Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu și mulțumesc tuturor celor care m-au inspirat și susținut. În primul rând domnului director general, prof.univ.dr. Alexandru Ioan Mincu, care investește în noi, în dezvoltarea noastră, în sufletele noastre, ne motivează, cu credință că viitorul aparține caracterelor modelate ȋn școală.  

Consider ca un lider în educație trebui să fie un model de integritate, empatie și dedicare pentru a ghida și inspira pe ceilalți în procesul de învățare și dezvoltare. Viziunea mea de leadership în educație  este centrată pe elevi, pe promovarea unei culturi a învățării, incluzivă și echitabilă, orientată spre  comunitate și colaborarea cu părinții. 

Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” promovează o cultură a colaborării între profesori și încurajează dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Prin contribuția întregii echipe creăm premisele de a avea un impact semnificativ și de a aduce schimbări pozitive în sistemul educațional și în societate. 

Acesta este premiul echipei Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” care contribuie, cu pasiune și determinare, la adăugarea unei dimensiuni particulare in educație – educația pentru știință și sănătate 

Vom continua să inspiram si sa modelăm viitorul educației, să formăm caractere sănătoase în rândul noilor generații!” afirmă Prof. Anca Grecu, director LTDMM. 

Gala a reprezentat o adevărată celebrare a oamenilor ancoră, personalități care prin acțiunile lor au reușit să inspire și să creeze un impact semnificativ în comunitatea lor. Cele 15 premii acordate au fost împărțite în trei categorii distincte, reflectând diversitatea și importanța diferitelor domenii de activitate. 

În prima categorie, cele 6 premii pe secțiuni au fost oferite pentru cele mai importante domenii ale vieții economice și sociale. Fiecare secțiune a inclus 3 nominalizați, iar câștigătorii au fost desemnați prin votul cititorilor Revistei CARIERE. Acest aspect a subliniat nu doar excelența profesională a câștigătorilor, ci și susținerea și aprecierea comunității pentru contribuțiile lor semnificative.  

Câștigătorul la categoria: „IMPACT SOCIAL – Ambasadorii Binelui. Premiul Cariere pentru responsabilitate socială și angajament comunitar” este Mădălina Scutelnicu, Creatoarea Conceptului ”Judecător Cu Pantofi Albaștri”. Câștigătorul la categoria „ARTA – CUM LAUDE. PREMIUL CARIERE pentru excelență în domeniul artei contemporane” este: Alexandros Pintilii Karciucas. Câștigătorul la categoria: „Medici pentru România. Premiul Cariere pentru excelență în Sănătate și respect față de oameni” este: Prof. Dr. Gheorghe Peltecu. Felicitări tuturor premiaților! 

Cea de-a doua categorie, cele 8 premii speciale, au fost acordate onorific liderilor care s-au remarcat în decursul anului prin modelul lor de inspirație și prin consolidarea stabilității în mediul de lucru.  

Momentul culminant al serii a fost decernarea Marele Premiu al Galei, oferit onorific de Revista CARIERE către doamnele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, inima și catalizatorul comunității #NoiFacemUnSpital 

Prin Gala Revistei CARIERE 2023, s-a subliniat încă o dată importanța recunoașterii și aprecierii individuale și colective pentru cei care, prin excelența lor, devin sursă de inspirație pentru societatea în ansamblu. Faptul că doamna director Anca Celina Grecu a fost premiată, reprezintă pentru noi un avânt pentru a continua educarea tinerelor generații în spiritul educației pentru știință. Această seară de strălucire a fost, într-adevăr, o oportunitate de a celebra liderii ancoră care, prin pasiunea și devotamentul lor, contribuie la modelarea unui viitor mai luminos și mai motivant pentru toți. 

„Fiți alături de noi în acest demers de promovare a oamenilor FAR! E mare nevoie de astfel de repere, iar Revista CARIERE și-a făcut o misiune din a le identifica, a le pune în valoare și a le aduce recunoașterea pe care o merită.” se precizează pe pagina Revistei Cariere. 

Articol post-event: https://revistacariere.ro/leadership/oameni-care-ne-inspira/gala-premiilor-revistei-cariere-2023-cine-sunt-marii-castigatori/ 

Mai multe despre eveniment: https://revistacariere.ro/gala-cariere-2023/